Introducere

Când discutăm despre ce îl face pe cineva un șef bun, apar adesea fraze precum „fii un model” sau „condu din față”.

Oricine a văzut realitatea știe că aceste idealuri sunt o fantezie.

Managerii nu sunt perfecți. Funcția nu te transformă într-un talent nativ. Ea îți pune doar o responsabilitate pe umeri.

Uneori îi cerți pe subordonați pentru că întârzie, deși tu însuți ai întârziat cu o zi înainte. Alteori nu ai priceperea tehnică necesară, dar trebuie totuși să delegi sarcina, să ceri rezultate și să răspunzi pentru ele.

Manualele vorbesc rareori despre încă o aptitudine critică: capacitatea de a te pune pe raft—de a-ți lăsa deoparte imperfecțiunile pentru binele organizației.

Ce înseamnă „să te pui pe raft”?

Să nu fie confundată cu o detașare obraznică. Aici, „a te pune pe raft” nu înseamnă să-ți speli pe mâini responsabilitățile.

Este abilitatea de a spune: „Nici eu nu sunt perfect, dar înghit această contradicție și împing organizația înainte.”

Dacă le ceri oamenilor doar ceea ce poți face tu însuți, ce se întâmplă? Echipa rămâne încorsetată în limitele tale. Creșterea și rezultatele sunt plafonate. Dacă încerci să acoperi singur toate golurile, vei fi strivit. Organizația nu așteaptă să devii impecabil.

Rolul managerului este să poarte contradicții

Sarcina ta ca manager nu este să oferi un model impecabil—pentru că este imposibil. Sarcina ta este să faci organizația să avanseze către obiective, chiar dacă porți contradicții în interior.

  • Contradicția disciplinei programului
    Chiar dacă ai întârziat, dacă treci cu vederea întârzierile subordonaților, disciplina se năruie. Tocmai pentru că greșești și tu, le simți durerea mai bine decât oricine.
  • Contradicția de a cere munca pe care tu nu o poți face
    Poate că ești slab la IT, dar nu poți opri lansarea unui sistem. Trebuie să spui „Facem asta pentru că este necesar”, să atribui sarcinile și să menții totul în mișcare. Sentimentul de vină nu dispare.
  • Contradicția controlului emoțiilor
    Și tu ești împins de emoții, dar ceri rapoarte calme și judecăți lucide din partea echipei.

Contradicțiile nu pot fi eliminate. Destinul managerului este să le absoarbă și să continue totuși să miște lucrurile.

Fără această abilitate, organizația se gripează

La prima vedere, un manager care spune „Dacă eu nu pot, nu le pot cere nici lor” pare modest.

Ca poziție personală poate fi lăudabil. Dar această mentalitate îngheață organizația.

  • Disciplina se erodează până când neglijența devine normă.
  • Noile provocări depind de ceea ce știe sau nu managerul să facă.
  • Subordonații presupun că limitele managerului sunt și limitele lor.

Cu alte cuvinte, un manager care nu se poate pune pe raft răpește întregii organizații șansa de a crește.

Un „raft” folosit greșit distruge leadershipul

Există și un avertisment: dacă iei această idee drept un cec în alb, vei distruge rapid performanța și leadershipul.

Un manager care nu depune efort, dar continuă să dea ordine, își pierde credibilitatea. Cuvintele lui nu mai cântăresc nimic. Instrucțiunile devin formulare goale. Epoca în care puteai constrânge prin amenințări s-a încheiat; încercă acum și cariera ți se sfârșește.

A te pune pe raft pentru a împinge organizația înainte nu este același lucru cu aroganța. Diferența o face durerea.

Managementul înseamnă să trăiești cu durerea—durerea contradicțiilor pe care nu le poți șterge, durerea de a cere altora mai mult decât poți livra chiar tu, durerea care te obligă să te autoanalizezi și să te îmbunătățești constant. Continui să miști organizația simțind acea durere.

Aroganții nu simt nicio durere. O provoacă doar altora.

Prin urmare, adevărata aptitudine este să te pui pe raft și totuși să continui să simți durerea.

Cum diferă de listele obișnuite de trăsături manageriale

Lista clasică a „calităților necesare managerilor” include de obicei:

  • Abilități de comunicare: să-ți înțelegi oamenii și să transmiți mesaje clare.
  • Capacitate de decizie: să judeci cu informații și timp limitat.
  • Corectitudine și integritate: să tratezi oamenii după reguli consecvente.
  • Abilități de rezolvare a problemelor: să gestionezi conflicte și dificultăți în mod constructiv.
  • Capacitatea de a împărtăși o viziune: să arăți direcția și să coagulezi energiile.

Rapoarte precum State of the American Manager (Gallup, 2015) sau articolul „Why Great Managers Are So Rare” (2014), împreună cu nenumărate studii și cărți, repetă aceste puncte ca și cum ar fi totul.

Realitatea este mai încâlcită. Dacă ai fi cu adevărat persoana ideală descrisă de liste, lumea ar arăta altfel…

  • Ducând corectitudinea la extrem, nu mai poți aplica disciplina, pentru că nici tu nu ești perfect.
  • Dacă ceri decizii imaculate, te blochezi imediat ce intri într-o zonă în care nu ești expert.
  • Invocarea integrității devine o scuză: „Dacă eu nu pot, nu am dreptul să cer.”

Pe scurt, listele descriu un om idealizat. Ca să supraviețuiești în managementul real, ai nevoie și de toleranță la disonanță cognitivă—de abilitatea de a-ți lăsa deoparte propriile contradicții și de a continua mișcarea, oricât ar durea.

Concluzie: mergi înainte chiar dacă nu ești perfect

Pe lângă toate calitățile lăudate de lume, managementul practic cere și „capacitatea de a te pune pe raft”. Managerii poartă contradicții, cer echipelor mai mult decât pot ei înșiși și împing organizația înainte fără să uite durerea care vine la pachet.

Această justificare se menține doar dacă continui să simți acea durere în loc să devii amorțit.

Acceptă că nu ești perfect, dar ține roțile în mișcare—aceasta este aptitudinea care separă managerii eficace de restul.

Întreabă-te:

  • Oprești vreodată echipa din a încerca ceva doar pentru că tu ești slab la acel lucru?
  • Ești conștient de propriile contradicții atunci când dai îndrumări?
  • Când te pui pe raft, dublezi efortul de a învăța și a te îmbunătăți?

Referințe