Introducere

Pentru mulți angajați, promovarea este un prag în carieră — un fel de recompensă. În clipa în care primești un titlu, pare că valoarea ta a urcat brusc la un nou nivel.

Dar există ceva ce trebuie înțeles fără echivoc: un titlu nu este un simbol de statut. Nu este decât un „rol” care îți permite să exerciți anumite autorități în interiorul unei organizații și, cel mult, o justificare pentru creșterea salariului. Nimic mai mult, nimic mai puțin.

Iluzia creată de un titlu

Un titlu nu îți ridică abilitățile peste noapte. Nu îți perfecționează caracterul. În funcție de cum bat vânturile în organizație, rolul îți poate fi luat la fel de repede. În companiile conduse autoritar de proprietar-președinte, este de ajuns un singur capriciu.

Chiar și așa, cei promovați pentru prima dată cad adesea în iluzia că au devenit în mod inerent superiori. Cei care o fac tind să derapeze în una dintre două direcții:

  • Lingușire excesivă față de superiori: disperați să-și păstreze poziția, formulează declarații superficiale menite doar să-l măgulească pe șef.
  • Sentiment de superioritate excesiv față de subordonați: confundă autoritatea cu o ierarhie socială și încep să se comporte arogant sau autoritar.

Psihologia ne spune că oamenii se simt inconștient mai dominanți atunci când li se acordă statut sau putere. Celebrul experiment al închisorii Stanford este un exemplu extrem: oferă-le oamenilor roluri și personalitățile lor încep să se schimbe. Cu alte cuvinte, iluzia nu este o slăbiciune personală — este un reflex uman universal.

La aceasta se adaugă „instabilitatea stimei de sine” — modul în care experiențele de moment pot face ca valoarea de sine să fluctueze violent — ceea ce face ca un eveniment temporar, precum o promovare, să-ți umfle rapid ego-ul.

Aceste reacții nu afectează doar organizația; mai presus de toate, îți distrug caracterul viitor.

Capcana lingușelii goale

Din momentul în care deții un titlu, vor apărea inevitabil persoane care îți arată un respect exagerat. Colegii vor da aprobator din cap la remarci triviale sau vor exprima admirație pentru evidențe. Unii te vor peria fără rușine în speranța că vor obține favoruri.

E uman să-ți placă senzația. Dar dacă nu îți impui disciplină aici, vei cădea într-o capcană care îți deformează caracterul. Puțini oameni sunt dispuși să-i semnaleze șefului greșelile în față. Să provoci autoritatea implică risc, în timp ce lingușirea unui superior inept și câștigarea bunăvoinței lui poate fi profitabilă.

Așa ajung persoanele cu titluri să devină încet proverbialul „împărat fără haine”. Deși sunt la prima experiență managerială, unii repetă acest tipar iar și iar.

Din experiență: 10–20% se rătăcesc

Din experiența mea — în funcție de maturitatea procesului de promovare — aproximativ 10–20% dintre noii supraveghetori sau șefi de departament cad adânc în această capcană. Cunoștințele lor despre operațiuni, finanțe și conformitate rămân superficiale. Capacitățile nu li s-au schimbat, dar atitudinea le devine brusc trufașă. Într-o organizație sănătoasă, astfel de oameni sunt eliminați mai devreme sau mai târziu.

Pentru ei, urmările sunt crude. Pentru că și-au confundat rolul cu un rang social, pierderea rolului li se pare o negare a propriei existențe. În clipa în care sunt îndepărtați, suferă o disonanță cognitivă profundă.

Privește titlul ca pe un rol

Dacă înțelegi cu adevărat că un titlu este un rol, nu vei fi devastat nici măcar dacă ești revocat. Poți spune: „Am îndeplinit acel rol cât timp a fost nevoie. Acum nu mai este, așa că am fost eliberat din funcție.” Rămâi calm. De asemenea, nu îți vei disprețui subordonații.

În schimb, dacă confunzi un titlu cu un statut, pierderea lui te poate face să simți că viața și-a pierdut sensul. Este o suferință pe care ți-o provoci singur.

Rezumat: protejează-ți caracterul

Un titlu este un rol. Nu este un rang social și nici dovada valorii tale. Promovarea nu este nici linia de sosire, nici o insignă de virtute.

Nici măcar nu este merit pur. Cele mai multe promovări se întâmplă pentru că șeful tău avea autoritatea, a decis să te promoveze, iar momentul a fost oportun. Cu alte cuvinte, norocul contează cel puțin pe jumătate.

Să lași asta să te deformeze este periculos.

  • Nu te gudura pe lângă autoritate.
  • Nu-i privi de sus pe subordonați.
  • Nu lua lingușelile de bune.

Dacă păstrezi aceste linii, te protejezi de capcana în care titlurile corodează caracterul — și de golul pe care îl poți simți când, în cele din urmă, renunți la rol. Chiar dacă nu vei fi concediat pentru incompetență, majoritatea oamenilor se confruntă la un moment dat cu pensionarea obligatorie din rol sau din companie. Să încerci să-ți reconstruiești caracterul abia după ce ai ieșit din scenă e prea târziu.

Într-o societate în care trăim mai mult, această mentalitate este esențială. Sărbătorește-ți promovarea dacă vrei — dar singurele lucruri care merită celebrat sunt priceperea și atitudinea care îți permit să continui să îndeplinești rolul.